Știri / Comunicate de presă

De ce PAS își sapă groapa și cum sancțiunile internaționale îi va lăsa cu dosare penale?

Parlamentul examinează un proiect de lege destul de interesant, care prevede sancționarea cetățenilor Republicii Moldova celor care au nimerit în sancțiuni internaționale impuse de către alte state.

Mai mult decât atât, deputații din majoritatea parlamentară vor să introducă amendamentul ca toți cei care au nimerit sub sancțiuni internaționale, dar mulți din ei nimeresc sub sancțiuni inclusiv datorită acestei guvernări, să fie judecați penal pentru acest lucru și să fie supuși represiunilor juridice penale. În final, ei să fie lipsiți chiar de cetățeania Republicii Moldova.

Este o situație fără precedent ceea ce au inventat politicienii din PAS. Vreau să le amintesc lor că și mulți din ei, care astăzi sunt la guvernare, de asemenea ar putea să cadă sub incidența acelui amendament pe care tot ei îl propun.Ei probabil au uitat că mulți din PAS au primit sau au fost introduși în sancțiuni internaționale din partea Federației Ruse. Mulți din ei au interdicții de a intra pe teritoriul acestei țări, iar activele lor vor fi supuse controlului minuțios. Și dacă să ne uităm după buchia legii pe care ei intenționează să o adopte, nu este exclus că următorii cu dosare penale din cauza sancțiunilor vor fi ei.
Made on
Tilda