Știri/Comunicate de presă

Cetățenii RM care vor dori să primească și cetățenia Federației Ruse vor putea să o facă simplificat

Cetățenii noștri care vor dori să primească și cetățenia Federației Ruse vor putea să o facă simplificat, decretul fiind semnat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Am observat mai multe abordări ale acestui subiect, inclusiv cea a premierului Recean, care susține că acordarea cetățeniei se simplifică printr-un simplu narativ și că se așteaptă să apară mai mulți soldați în viitor pentru a lupta pe front. După părerea mea este o chestie ieșită din comun să vii cu așa declarații.

Faptul că președintele Federației Ruse a hotărât să emită un asemenea decret privind facilitarea acordării cetățeniei, inclusiv moldovenilor, este o chestie care arată că suntem tratați deosebit de către autoritățile Federației Ruse.

Cunoaștem cu toții că avem în jur de 600 mii cetățeni moldoveni care deja de mulți ani lucrează și trăiesc în Federația Rusă. Regretabil este că Republica Moldova nu le-a acordat atenția cuvenită, iar aceștia optează să obțină cetățenii ale altor state.


Made on
Tilda